Tehnologul – din creator, în executant

Tehnologul – din creator, în executant

Am lucrat 30 de ani în industria cărnii. Trei decenii în care am trăit toate transformările – de la tăierea cu cuțitul la tăierea bugetului, de la rețetarul scris de mână la Excel-ul rece, de la pasiune la procedură.

Îmi amintesc cum era la început: puteai crea un produs pentru că așa simțeai. Nu era neapărat o strategie de vânzare în spatele fiecărei idei. Era, pur și simplu, o nevoie interioară de a da formă cunoștințelor tale, de a construi gustul perfect, textura ideală, identitatea unui produs. Era bucuria aceea profundă când îl vedeai pe consumator mulțumit, când știai că ai contribuit cu ceva real. Fără ședințe, fără bugete de aprobare, fără comisii. Doar tu, mintea ta și produsul.

Astăzi, însă, totul este altfel. Eficiența a înlocuit instinctul. Procedura a înlocuit inspirația. Un tehnolog este acum, în multe cazuri, un simplu executant. Trebuie să urmeze rețete prestabilite, să se încadreze în norme, să respecte fluxuri de producție gândite de alții, uneori departe de realitatea fabricii sau de bunul-simț tehnologic.

Nu mai creezi un produs. Executi o sarcină. Nu mai pui întrebări. Bifezi puncte dintr-o fișă de post.

Desigur, sunt avantaje în toată această standardizare: siguranța alimentară e mai bună, trasabilitatea e completă, pierderile sunt controlate, iar consumatorul primește (în teorie) un produs mai sigur. Dar prețul plătit este mare: am pierdut libertatea profesională, autonomia, plăcerea de a lucra cu materia primă și de a inova.

Meseria s-a transformat dintr-un meșteșug într-un job. Și poate că nu e nimic greșit în asta – dacă nu am fi pierdut și sufletul.

Tinerii care intră azi în industrie nu mai apucă să simtă acea bucurie de a inventa, de a greși, de a încerca din nou. Li se cere conformitate, nu curiozitate. Li se oferă cursuri despre „eficiență”, nu despre gust. Ei nu învață să creeze, ci să se încadreze.

Și atunci, întreb: unde este omul din spatele produsului? Unde este tehnologul care simțea, mirosea, gusta? Mai are loc într-o industrie în care excelența se măsoară în indicatori de performanță și KPI?

Eu cred că încă mai poate exista. Dar trebuie lăsat să respire. Să aibă libertatea de a încerca. De a propune. De a eșua și a repara. De a simți că ceea ce face îi aparține.

Pentru că tehnologia alimentară nu este doar despre chimie și mecanică. Este, în esență, despre oameni. Despre ce le place, ce-i face să se simtă acasă, ce gust îi face să zâmbească.

Iar pentru a recrea aceste experiențe, nu-ți trebuie doar o rețetă aprobată. Îți trebuie un om care înțelege, care trăiește ceea ce face – un creator, nu un executant.